Vaticanul începe urmărirea penală în cazul unui fost prelat acuzat de pedofilie

Vaticanul începe urmărirea penală în cazul unui fost prelat acuzat de pedofilie
Publicat: 24/09/2014, 07:07

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a precizat că urmărirea penală a fost inițiată „în conformitate cu dorința exprimată de Papa (Francisc), pentru ca un caz atât de grav și delicat să fie tratat fără întârziere, cu o rigurozitate justă și necesară”.

Urmărirea penală în cazul lui Wesolowski ar putea duce la primul proces pentru pedofilie din Vatican.

Fost arhiepiscop, Jozef Wesolowski, în vârstă de 65 de ani, a fost criticat de presa dominicană pentru relații cu minori.
Wesolowski a fost deja condamnt în iunie de către un tribunal ecleziastic la reducerea la stare laică, o pedeapsă maximă pentru un prelat.

Vaticanul și Biserica Catolică au fost afectate în ultmii ani de scandaluri de pedofilie, după ce la începutul anilor 2000, în Irlanda și în Statele Unite, infracțiunile comise împotriva a mii de copii de către preoți, în special în anii ’60, ’70 și ’80, au început să iasă la suprafață. Clericii de rang înalt au fost acuzați că i-au protejat pe cei vinovați mutându-i, pentru a păstra buna reputație a instituției.

Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a cerut Vaticanului să defere justiției toți pedofilii din cadrul Bisericii, criticând atitudinea Sfântului Scaun din trecut.

Ulterior, Papa Francisc a cerut „iertare” în numele Bisericii Catolice, pentru „traumele” provocate de preoții pedofili.

Anna Primac, [email protected]

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Marele actor Costel Constantin a trăit clipe de coșmar înainte să moară. Ultimul apel este...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Noi imagini șocante cu răpirea unor femei-soldat israeliene în timpul atacului Hamas din 7...
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar...
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Misterioasa femeie din viața lui Miron Cozma. Când a rămas pe drumuri, am luat-o eu
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Diana Dumitrescu, diagnosticul crunt primt de la medici. Actrița se confruntă cu dureri groaznice: ”Am...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Cea mai mare cameră foto din lume a ajuns la destinație. „Ultima piesă din puzzle”
×